Veniturile din activități independente
În cazul persoanelor care obțin venituri din activități independente, veniturile obținute din postări pe rețele de socializare sunt considerate venituri impozabile. Acestea includ atât veniturile în numerar, cât și cele în natură, cum ar fi produse, servicii sau călătorii.
Dacă desfășurați activități independente și obțineți venituri din acestea în România, aceste venituri sunt impozabile. Veniturile impozabile includ atât veniturile în numerar (remunerație financiară), cât și cele în natură (produse, servicii, călătorii etc.).
Exercitarea unei activități independente necesită îndeplinirea a cel puțin 4 din criteriile prevăzute de Codul fiscal, cum ar fi libertatea de alegere a locului și a modului de desfășurare a activității, libertatea de a desfășura activitatea pentru mai mulți clienți, asumarea riscurilor inerente activității, utilizarea patrimoniului propriu și capacității intelectuale sau a prestației fizice, precum și apartenența la un corp profesional cu rol de reprezentare, reglementare și supraveghere a profesiei desfășurate.
Veniturile obținute din activități independente desfășurate în România se consideră a fi obținute din România, indiferent dacă sunt primite din România sau din străinătate. Venitul net anual se poate determina fie pe baza normelor de venit de la locul desfășurării activității, fie în sistem real, pe baza datelor din contablitate.
Impozitul pe veniturile din activități independente
Contribuabilii care realizează venituri din activități independente au obligația estimării venitului net anual pentru anul fiscal curent prin depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
În cazul determinării venitului net anual pe baza normelor de venit, impozitul anual datorat se stabilește prin aplicarea cotei de 10% asupra normei anuale de venit ajustate. Plata impozitului anual datorat se efectuează la bugetul de stat până la data de 25 mai a anului următor celui de realizare a venitului.
În cazul determinării venitului în sistem real, impozitul se stabilește prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual estimat considerat venit impozabil. Plata se efectuează la bugetul de stat până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.
Plata contribuției de asigurari sociale de sănătate
Contribuabilii care desfășoară activități independente și obțin venituri în România sunt obligați să plătească contribuția de asigurări sociale de sănătate dacă veniturile estimate pentru anul fiscal curent sunt cel puțin egale cu 6 salarii minime brute pe țară. Încadrarea în plafonul anual se face prin cumularea veniturilor din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, veniturilor din asocierea cu o persoană juridică, cedarea folosinței bunurilor, activități agricole, silvicultură și piscicultură, veniturilor din investiții și veniturilor din alte surse. Baza anuală de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate depinde de nivelul veniturilor realizate:
- pentru veniturile cuprinse între 6 și 12 salarii minime brute pe țară, nivelul bazei de calcul este de 6 salarii minime brute pe țară în vigoare la termenul de depunere a declarației unice;
- pentru veniturile cuprinse între 12 și 24 de salarii minime brute pe țară, nivelul bazei de calcul este de 12 salarii minime brute pe țară în vigoare la termenul de depunere a declarației unice;
- pentru veniturile de peste 24 de salarii minime brute pe țară, nivelul bazei de calcul este de 24 de salarii minime brute pe țară în vigoare la termenul de depunere a declarației unice.
Contribuabilii care se încadrează în plafonul anual de venituri și sunt obligați să plătească contribuția de asigurări sociale de sănătate trebuie să completeze și să depună Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice – Capitolul II. Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România și contribuțiile sociale datorate până la termenul legal de depunere.
Situația în care activitatea nu are caracter de continuitate
În cazul în care activitatea desfășurată nu are caracter de continuitate, este important să știți că veniturile realizate de persoanele fizice din postările realizate pe diferite rețele de socializare și care fac astfel reclamă pentru diverse companii/brand-uri, sunt supuse prevederilor Cap. X „Venituri din alte surse” din Titlul IV – ”Impozitul pe venit” din Codul fiscal.
În ceea ce privește impozitul pe venitul realizat din alte surse, acesta se calculează prin reținere la sursă la momentul acordării veniturilor de către plătitorul de venituri, prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut, reprezentând astfel impozit final. Impozitul trebuie plătit la bugetul de stat până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost reținut.
Este important de menționat că, contribuabilii care realizează venituri din alte surse datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate dacă estimează pentru anul curent venituri a căror valoare cumulată este cel puțin egală cu 6 salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
Dacă aveți nelămuriri cu privire la calcularea impozitului pe venit pentru veniturile din reclamele postate pe rețelele de socializare, specialiștii noștri fiscali vă stau la dispoziție pentru a vă ajuta să obțineți rezultatele corecte. Analizarea și gestionarea impozitului pe venit poate fi o sarcină complicată, dar este important să vă asigurați că sunteți în conformitate cu toate prevederile fiscale. Dacă doriți să aflați mai multe despre serviciile noastre și cum vă putem ajuta să vă gestionați impozitele, nu ezitați să ne contactați aici. Suntem mereu gata să oferim asistență în orice problemă fiscală aveți.