Asistăm la vremuri deosebit de efervescente în lumea economiei, cuvântul „crypto” făcând ecouri din ce în ce mai răsunătoare. Articolul de față încearcă să explice pe scurt acest fenomen, a cărui amploare crește în fiecare zi.
Tranzacțiile mediate de moneda virtuală (cryptomonedă) se caracterizează prin celeritate, securitate și anonimitate. Lipsa unui intermediar (cum ar fi băncile sau alte instituții financiare) care să supravegheze sau să coordoneze tranzacțiile încheiate între 2 sau mai multe părți relevă un alt avantaj major al folosirii monedei virtuale: lipsa comisioanelor bancare/de altă natură.
Bineînțeles, cei care nu dețin cunoștințele necesare pentru a cumpăra direct monede virtuale, dar care doresc să investească (în scopuri speculative) în diversele monede virtuale existente pe piață pot apela la una dintre multele firme de brokeraj în România care îți oferă posibilitatea să tranzacționezi cryptomonede pe platformele lor (cu perceperea unei remunerații pentru acest serviciu).
Trebuie punctat și faptul că lipsa unui „supervisor” în tranzacțiile cu crypto poate prezenta și dezavantaje, mai ales în comparație cu protecția și stabilitatea de care se bucură o monedă fiduciară/fiat (leul, euro, dolarul american, lira sterlină etc.), care e garantată de banca centrală a respectivului stat.
Practic, în cazul devalorizării unei monede virtuale, statul nu va interveni prin măsuri economice pentru a opri căderea respectivei monede, prezumându-se că posesorii de monede virtuale și-au asumat în momentul tranzacției caracterul deseori volatil al cryptomonedei. Banca Națională a României arată într-un comunicat [1] că monedele virtuale continuă să reprezinte active speculative, foarte volatile și extrem de riscante, ce au un potențial ridicat de a genera pierderi financiare la nivelul investitorilor.
Din punct de vedere juridic, situația monedelor virtuale este destul de „gri”. Momentan, legislația română [2] a preluat definiția monedei virtuale mot-à-mot din legislația UE [3].
Astfel, prin monede virtuale (denumite uzual „cryptomonede”) se înțelege: „o reprezentare digitală a valorii care nu este emisă sau garantată de o bancă centrală sau de o autoritate publică, nu este în mod obligatoriu legată de o monedă instituită legal şi nu deţine statutul legal de monedă sau de bani, dar este acceptată de către persoane fizice sau juridice ca mijloc de schimb şi poate fi transferată, stocată şi tranzacţionată electronic”.
Ulterior, definiția a fost preluată și în Codul penal, pentru prevenirea fraudelor comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice (precum infracțiunile de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos sau de acceptare a operațiunilor financiare efectuate în mod fraudulos).
De asemenea, aceleași acte normative definesc furnizorul de portofel digital drept: „o entitate care oferă servicii de păstrare în siguranţă a unor chei criptografice private în numele clienţilor săi, pentru deţinerea, stocarea şi transferul de monedă virtuală”.
La nivelul Uniunii Europene există în dezbatere o propunere de Regulament [4] elaborată de Comisia Europeană privind piața cripto-activelor. În prezent, ne aflăm în lipsa unei reglementări privind proceduri de autorizare și/sau de înregistrare a furnizorilor de servicii de schimb între monede virtuale şi monede fiduciare şi furnizorilor de portofele digitale, reglementare ce ar fi trebuit să fie stabilită prin hotărâre a Guvernului, elaborată de Ministerul Finanțelor Publice împreună cu Autoritatea pentru Digitalizarea României și cu Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, cu avizul Ministerului Afacerilor Interne și al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Considerăm că se impune să calificăm operațiunile de transmitere a unei monede virtuale în schimbul unei contraprestații, în funcție de natura juridică a monedei virtuale. Conform unor clasificări legale prevăzute de Codul civil, precum și a precizărilor făcute în doctrină, considerăm că din punctul de vedere al dreptului civil român, moneda virtuală este un bun mobil, aflat în circuitul civil, de gen, fungibil, consumptibil, frugifer (dacă acceptăm că pot fi închiriate, spre ex.), divizibil, principale, incorporal, putând fi considerat inclusiv o masă de bunuri (dacă acceptăm că toate monedele virtuale sunt destinate schimbului, conform definiției legale), nedomenial, în general de folosință exclusivă (deși nu excludem existența unor cryptomonede aflate în proprietate comună pe cote-părți sau în devălmășie) și sesizabil.
Având în vedere natura juridică a monedei virtuale de mai sus, considerăm că, în plus, calificarea juridică a operațiunilor de înstrăinare a acesteia depinde în mod necesar și de acordarea sau nu a statutului de „bani” cryptomonedelor.
Art. 1660 alin. (1) C.civ. dispune că: „[p]reţul constă într-o sumă de bani.” Cerinţa ca preţul să fie stabilit în bani distinge vânzarea de alte contracte translative [6] (cum ar fi schimbul) și, astfel, preţul este nu numai un element de validitate a contractului, ci şi unul de calificare sau identificare a acestuia [7]. Pe lângă argumentul de text ce rezultă din art. 2 lit. t1 din Legea 129/2019 în care se prevede expres că moneda virtuală nu deţine statutul legal de instrument de plată sau de „bani”, achiesăm și la argumentele expuse în detaliu într-un studiu [8] din 2017, din doctrină, care converg către opinia că monedele virtuale NU sunt bani.
Prin urmare, fiind un bun, particularii care încheie tranzacții pentru dobândirea de bunuri mobile încheie de fapt un contract de schimb, reglementat de art. 1763-1765 din Codul civil. Astfel, părțile pot schimba cryptomonede contra unor bunuri mobile, precum cărți, cafea, mașini sau bijuterii.
De asemenea, părțile pot „plăti” cu cryptomonede chiar și prestarea unor servicii, dat fiind că, în sensul special folosit de art. 1854 alin. (1) din Codul civil în domeniul contractului de antrepriză, preţul antreprizei poate consta într-o sumă de bani sau în orice alte bunuri sau prestaţii. Deci nu este exclus ca în viitor să poată fi „plătite” cu cryptomonede spălatul mașinii, renovarea sau chiar construirea unei case șamd.
Ca element de noutate, facilitat de caracterul esențialmente online al monedei virtuale, părțile unei tranzacții pot încheia „contracte inteligente” sau „smart-contracts”, cu executare automată prin intermediul tehnologiei blockchain, prin care să prevadă anumite condiții obiective de care să depindă încheirea tranzacției (de ex: cryptomoneda X se va transfera din portofelul digital al utilizatorului A în portofelul digital al utilizatorului B în momentul în care cursul de schimb valutar al BNR pentru LEU-EURO va ajunge la nivelul de 5 LEI pentru 1 EURO), condiții a căror realizare să fie făcută de către sistemul blockchain.
Lipsa intervenției umane în executarea contractului poate oferi rapiditate și precizie tranzacțiilor, dar, pe de altă parte, poate conduce și la încheierea eronată a unor tranzacții în cazul în care condițiile agreate de părți, concretizate în codul/algoritmul introdus de acestea în rețea, nu sunt suficient și/sau eficient redactate, transferul monedei virtuale realizându-se în mod greșit. Rămâne de văzut dacă în ipoteza dezvoltării în viitor a inteligenței artificiale, aceste scenarii vor deveni cvasi-imposibile.
Este imperios ca legiuitorul român să depună toate diligențele pentru a reglementa cât mai riguros acest domeniu, în scopul colectării eficiente a taxelor și impozitelor, utilizării monedelor virtuale inclusiv în administrația publică sau pentru prevenirea infracțiunilor economice. Nici legiuitorul european nu a fost mai prompt, cu toate că există o propunere de regulament în dezbatere.
Cu toate acestea, până la o reflectare detaliată în realitățile normative române/europene/internaționale a realității faptice, putem considera că lumea crypto se aseamănă spațiului cosmic (încă) nedescoperit: vast, fascinant și incert.
REFERINTE
[1] https://www.bnr.ro/page.aspx?prid=19236#footnote4
[2] Legea 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
[3] Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei (Text cu relevanță pentru SEE) – J.O. L 141, 5.6.2015, p. 73–117 (https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=celex%3A32015L0849).
[4] COM/2020/593 final (https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=CELEX:52020PC0593).
[5] Marian Nicolae – „Drept civil: teoria generală – Vol. 2: Teoria drepturilor subiective civile”, 2018, Editura Solomon, pag. 115 și urm.
[6] Răzvan Dincă – „Contracte civile speciale în noul Cod civil”, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, pag. 90.
[7] Dan Chirică – „Tratat de drept civil. Contractele speciale – Vol. I, Vânzarea şi schimbul”, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 67.
[8] Lucian Bercea – „”Preţul constă într-o sumă de bani.” De la moneda de cont la ”moneda” virtuală (şi înapoi)”, publicat în Revista Română de Drept Privat din 3 din 2017.
