George R.R. Martin vs OpenAI: o nouă eră a conflictelor privind drepturile de autor

Atunci când autorul seriei „A song of Ice and Fire”, cunoscută publicului prin adaptarea HBO „Game of Thrones”, își transformă condeiul într-o armă procesuală împotriva OpenAI, realitatea juridică pare ea însăși desprinsă din ficțiune.
Cauza Martin vs. OpenAI depășește dimensiunea unui simplu litigiu între un autor consacrat și un dezvoltator de tehnologii avansate. Ea se conturează ca un moment esențial de clarificare juridică, întrucât instanțele sunt chemate să stabilească dacă reproducerea integrală a operelor în cadrul procesului de antrenare a modelelor AI reprezintă o utilizare ce impune obținerea autorizării titularilor sau, dimpotrivă, dacă aceste reproduceri au doar un caracter tehnic, fiind copii generate automat și fără valoare economică proprie.
Așa cum a reținut United States District Court for the Southern District of New York în opinia sa din 27 octombrie 2025, instanța a respins cererea OpenAI de încetare anticipată a procesului, apreciind că pretențiile reclamanților au aparență de drept și impun o analiză pe fond. Această soluție preliminară confirmă că litigiile privind utilizarea operelor protejate ca „material de antrenare” pentru sisteme algoritmice vor juca un rol decisiv în conturarea cadrului juridic aplicabil inteligenței artificiale.
I. Contextul procesual
George R.R. Martin, alături de alți autori consacrați[1], a introdus o acțiune colectivă în fața instanței federale din New York, susținând că operele lor au fost utilizate fără autorizare în procesul de antrenare a modelelor de inteligență artificială dezvoltate de OpenAI. La sfârșitul lunii octombrie 2025, instanța a respins cererea OpenAI de încetare anticipată a procedurii, reținând că pretențiile formulate de reclamanți sunt suficient de bine conturate pentru a fi analizate în etapa de fond.
Decizia oferă reclamanților un impuls procesual important și evidențiază necesitatea de a examina cu atenție cum sunt folosite operele protejate în antrenarea inteligenței artificiale.
II. Acuzațiile formulate
1. Reproducerea neautorizată
Reclamanții susțin că OpenAI ar fi încălcat art. 106 (1) din U.S. Copyright Act, întrucât operele lor ar fi fost copiate integral în cadrul proceselor tehnice de antrenare a modelelor. Această susținere vizează reproducerea digitală efectuată în scopul procesării algoritmice, chiar dacă respectivele copii nu sunt comunicate publicului.
2. Crearea de opere derivate
În soluția procedurală prin care a permis continuarea procesului, judecătorul Sidney Stein a reținut că anumite răspunsuri generate de ChatGPT pot reda elemente ale intrigii, personajelor sau temelor din seria A Song of Ice and Fire într-o manieră care ar putea fi considerată „substanțial similară” cu opera originală. Instanța a subliniat că aceasta este o chestiune ce poate fi evaluată de un juriu, fără a stabili în această fază că au fost efectiv create opere derivate fără permisiune.
3. Utilizare comercială
Un element central al acțiunii îl constituie caracterul eminamente comercial al tehnologiei dezvoltate de OpenAI. Reclamanții subliniază că modelele lingvistice sunt integrate într-un produs exploatat pe piață, generând venituri directe și indirecte, iar aceasta influențează în mod decisiv cadrul juridic aplicabil.
În analiza preliminară, instanța a reamintit că natura comercială a utilizării reprezintă unul dintre factorii esențiali ai doctrinei fair use, consacrată la art. 107 din U.S. Copyright Act. Acest factor nu este, prin el însuși, determinant, însă are o pondere sporită atunci când utilizarea poate concura, substitui ori afecta piața actuală sau potențială a operei originale. În acest context, Curtea Supremă, în cauza Andy Warhol Foundation v. Goldsmith (2023), a clarificat că o utilizare comercială, chiar dacă prezintă elemente transformative, nu poate fi calificată drept fair use atunci când, prin natura și scopul său concret, intră în conflict cu piața de licențiere a operei originale.
III. Apărarea OpenAI: fair use în era algoritmică
În fața acuzațiilor formulate, OpenAI își fundamentează apărarea pe doctrina fair use, susținând că procesul de antrenare a modelelor de inteligență artificială are un caracter transformativ.
Potrivit companiei, modelele nu rețin și nu reproduc operele în forma lor originală, ci operează cu reprezentări statistice abstracte, utilizate pentru a genera răspunsuri noi, distincte de textele sursă. În viziunea OpenAI, scopul acestor prelucrări nu este acela de a concura operele autorilor, ci de a facilita inovația tehnologică și dezvoltarea de instrumente avansate de procesare a limbajului.
Într-o hotărâre recentă, instanţa federală din California, în cauza Anthropic PBC, a reţinut că instruirea unui model de inteligenţă artificială cu ajutorul unor cărţi protejate poate constitui „fair use”, întrucât utilizarea a fost apreciată ca fiind transformativă şi nu a substituit direct activitatea autorului, cu condiţia că datele au fost obţinute legal.
În esență, instanța a reținut că argumentele OpenAI privind caracterul transformativ al antrenării și natura tehnică a copierilor nu pot fi evaluate fără o analiză de fond, subliniind că numai administrarea probelor poate clarifica impactul real asupra pieței și asupra drepturilor autorilor.
IV. Perspective din dreptul european:
În contextul european, utilizarea operelor protejate pentru antrenarea sistemelor de inteligență artificială este reglementată de Directiva (UE) 2019/790 (Directiva DSM), transpusă în România prin Legea nr. 69/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Directiva stabilește un cadru distinct pentru text and data mining (TDM):
• Art. 3 permite TDM fără autorizarea titularilor drepturilor, în scopul realizării de cercetare științifică, de către organizații de cercetare și instituții de patrimoniu cultural, cu respectarea cerințelor privind securitatea datelor și păstrarea copiilor.
• Art. 4 permite TDM pentru orice scop, inclusiv comercial, atâta timp cât titularul drepturilor nu a interzis în mod expres această utilizare.
În consecință, în UE, un autor care nu a consimțit la utilizare sau care și-a exprimat expres opoziția, beneficiază de protecție, iar utilizarea comercială a operei sale în antrenarea AI poate ridica probleme juridice.
Pentru operatorii AI care furnizează servicii în spațiul european, respectarea acestor dispoziții este obligatorie. Deși România a transpus Directiva DSM, aplicarea concretă a regimului TDM la procesele complexe de antrenare AI rămâne parțial neclarificată, fiind probabilă o conturare progresivă prin jurisprudență și eventuale intervenții legislative.
V. Consecinţe juridice și economice
Scenariul I - O soluție favorabilă autorilor
Dacă instanța ar aprecia că antrenarea modelelor AI pe opere protejate constituie o încălcare a drepturilor patrimoniale, posibilele consecințe ar include:
• obligativitatea obținerii de licențe pentru utilizarea operelor în procesele de antrenare;
• apariția unui mecanism de licențiere colectivă, inspirat din modelul industriei muzicale;
• creșterea costurilor operaționale pentru dezvoltatorii AI;
• introducerea unui sistem de remunerare specific, adesea descris drept „redevențe algoritmice”.
Scenariul II - O soluție favorabilă OpenAI
În ipoteza în care instanța ar admite apărarea întemeiată pe fair use:
• s-ar consolida aplicarea acestei doctrine în contextul tehnologiilor emergente;
• operatorii AI ar putea continua folosirea materialelor pentru antrenare fără licențe suplimentare;
• ar scădea puterea de negociere a autorilor în raport cu platformele tehnologice;
• ritmul de inovare ar rămâne accelerat, însă cu o protecție redusă pentru creatorii originali.
Scenariul III - O soluție negociată
Un deznodământ intermediar, și adesea considerat cel mai probabil, ar putea consta în adoptarea unui cadru convențional care să armonizeze interesele:
• licențiere colectivă gestionată de organisme specializate;
• plata unor sume globale către autori;
• mecanisme prin care autorii își pot exprima acordul sau, dimpotrivă, opoziția expresă față de utilizarea operelor lor în antrenare;
• transparență sporită cu privire la sursele de date utilizate de modelele AI.
VI. Concluzie
Litigiul Martin vs. OpenAI nu livrează, deocamdată, un verdict, ci marchează deschiderea unui front juridic în care dreptul de autor și inteligența artificială își revendică, fiecare, supremația.
Pe măsură ce instanțele vor fi chemate să traseze frontiera dintre reproducere și inovație, dintre protecția operei și forța algoritmului, rămâne să ne întrebăm dacă, în această eră digitală, legea va continua să modeleze algoritmul sau dacă algoritmul va ajunge, în cele din urmă, să remodeleze legea însăși.
[1] John Grisham, Michael Connelly, Arthur Golden, Jodi Picoult, Jonathan Franzen, David Baldacci
Avocat Ana Vilciu, Buju, Stanciu și Asociații Avocat Maria Vaduva, Buju, Stanciu și Asociații