Originar, cuvântul „token” provine din proto-germanica de vest, preluat în engleza veche, semnificând un „semn, simbol sau dovadă” ori „ceva care servește drept o expresie pentru altceva”. O altă utilizare a acestui termen a fost atribuită unor „bucăți de metal sau plastic gravat, utilizate drept substitute pentru bani” [1].
Recent, Token-ul este un termen care a populat cu repeziciune vocabularul modern, fiind utilizat în legătură cu noua tehnlogie denumită generic blockchain sau DLT (Distributed Ledger Technology).
În jurul său se creează un peisaj care promite o nouă revoluție economică prin eliminarea forțelor care până acum exercitau o vastă influență în economie: guverne, bănci, instituții financiare, intermediari etc. Dar ce anume este un token și care este rolul lui în noua revoluție tehnologică?
Pentru a începe să înțelegem ce anume este un token în limbajul modern, considerăm că este benefic să abordăm noțiunea din punct de vedere tehnic, economic și legal.
Perspectiva tehnică
Token-ul este un element central al tehnologiei blockchain, care ii conferă aplicabilitate practică în viața de zi cu zi. Din punct de vedere tehnic, token-ul nu există fizic, ci reprezintă o înregistrare, respectiv un cod scris într-o bază de date. Acesta cuprinde în sfera lui atât noțiunea de criptomonede (cryptocoins), cât și noțiunea de active digitale (cryptoassets).
Deși tehnic, Ether este de exemplu un token, termenul este folosit în mod uzual pentru a descrie criptoactivele care rulează peste blockchain-ul altor criptomonede[2]. Aceste token-uri nu există independent, ci sunt generate pe blockchain-ul altor criptomonede native, cel mai utilizat blockchain fiind Ethereum, a cărui monedă nativă este Ether.
Token-urile ca criptomonede (Bitcoin, Ether etc.) sunt implementate printr-un protocol. Protocoalele reprezintă un set de reguli de bază care permit partajarea datelor între computere. Pentru criptomonede, ele stabilesc structura blockchain – baza de date distribuită care permite schimbul acestora în siguranță pe internet[3].
Token-urile ca active digitale sunt implementate pe blockchain prin „smart contracts”. Smart contracts reprezintă la rândul lor linii de cod care reflectă o serie de reguli de utilizare a token-ului de la modul de distribuție a acestora, cum pot fi folosite, cui ii revin și în ce context, etc. Posibilitățile de adaptare sunt infinite, ca și în cazul unui contract real, diferența fiind că textul este înlocuit de linii de cod. Acestea prezintă o serie de avantaje pentru că automatizează întregul proces de implementare și aplicare a unui contract, eliminând necesitatea unui intermediar[4].
Așadar, din punct de vedere tehnic, token-ul reprezintă un produs, o înregistrare într-un limbaj de programare. Prin comparație, token-ul reprezintă o aplicație a tehnlogiei blockchain, la fel cum Google sau Facebook reprezintă o implementare a tehnologiei World Wide Web (www)[5].
Perspectiva economică
Token-ul servește în general trei funcții: (i) „un mijloc de schimb”; (ii) „unitate de cont” sau (iii) „un depozit de valoare”[6].
De asemenea, token-urile pot să fie sau nu legate de o valoare externă, obiectivă. Cel mai frecvent exemplu de token legat de o valoare obiectivă este criptomoneda USDT, a cărei valoare se raportează la dolar: prin urmare, o unitate de USDT va valora mereu 1 dolar. O altă metodă de a lega token-ul de o valoare externă obiectivă este procesul de „tokenizare”.
Tokenizarea este o metodă care convertește drepturile asupra unui activ într-un token. Părțile interesate pot emite token-uri pe o platformă care acceptă smart contracts, care va permite achiziționarea și vânzarea acestui token pe platforme care funcționează precum o bursă. Procesul de tokenizare poate cuprinde orice bun sau activ precum acțiuni, valori mobiliare, drepturi de proprietate și active necorporale (cum ar fi drepturile de proprietate intelectuală).
În prezent există un adevărat trend de tokenizare a bunurilor întrucât tehnologia promite ridicarea barierelor birocratice și financiare și accesul la astfel de piețe fără intermediari și fără costurile asociate serviciilor de intermediere. Bineînțeles, această revoluție tehnologică aduce cu sine implicații legale extrem de interesante, care urmează să fie tranșate în următorii ani prin diversele abordări legislative la care statele lucrează în prezent.
Cel mai cunoscut exemplu si prima aplicație a acestei tehnologii a fost revoluționarea plăților, (peer-to-peer payments). Pentru prima dată a făcut posibil ca o plată să fie făcută fără intervenția unei bănci sau a unei instituții financiare.
Țări precum Estonia folosesc deja tehnologia blockchain pentru a furniza cărți de identitate digitale. Pe baza acestor cărți de identitate, rezidenții au acces la toate serviciile digitale, precum plata taxelor și a impozitelor, eliminând necesitatea existenței fizice a ghișeelor[7].
Tehnologia incepe să fie adoptată și în domenii precum contabilitate și audit deoarece scade semnificativ posibilitatea de eroare umană și asigură integritatea înregistrărilor, iar lista poate continua cu diverse domenii, de la monitorizarea lanțurilor de furnizare (supply chain management).
Atunci când token-ul nu este legat de o valoare externă obiectivă, valoarea acestuia este dată de utilitatea și aplicația lui practică, reflectate de regulă de numărul persoanelor care aleg să îl folosească și să îl dețină. În realitate, valoarea acestora este extrem de volatilă și este supusă manipulărilor.
Perspectiva legală
În majoritatea jurisdicțiilor, token-ul nu se bucură de o definiție juridică, iar reglementarea și definirea acestuia lui s-a dovedit și se dovedește a fi o misiune dificilă pentru legiuitori.
Parte din motivul pentru care un cadru legislativ a întârziat să apară este o lipsă de înțelegere a tehnologiei din spate. Ca orice inovație tehnologică, procesul de acceptare și înțelegere a impactului în societate este anevoios și de durată. Este important în acest sens să nu uităm că, până recent, internetul în sine era lipsit de orice reguli privind deținerea, stocarea, procesarea și protejarea datelor utilizatorilor.
Un alt impediment în creionarea unei definiții legale a token-ului constă chiar în versatilitatea lui, care, așa cum am arătat mai sus, poate lua atât forma unei monede de schimb, cât și a unei opere artistice sau titlu de proprietate, unele având trăsături mixte. Această versatilitate face extrem de dificilă elaborarea unei definiții legale generale, fiind necesară analizarea individuală a fiecărui tip de token pentru a observa natura lui, caracteristicile sale și relațiile juridice pe care le creează.
Dat fiind caracterul de anonimitate specific tehnologiei block-chain, respectiv faptul că utilizatorii își pot ascunde identitatea în spatele unui „portofel digital”[8], principalele direcții legislative se concentrează atât pe combaterea spălării banilor și finanțarea terorismului, precum și pe protecția consumatorilor și a populației de potențialele fraude care pot fi comise cu mult mai multă lejeritate în acest mediu.
În mod natural, în Uniunea Europeană, primul pas făcut către un cadru legislativ coerent a fost făcut în domediul prevenirii și combaterii spălării banilor, prin adoptarea Directivei 2018/843 (AMDL 5)[9]. Directiva a oferit pentru prima dată o definiție a criptomonedelor ca „o reprezentare digitală a valorii care nu este emisă sau garantată de o bancă centrală sau de o autoritate publică, nu este în mod obligatoriu legată de o monedă instituită legal și nu deține statutul legal de monedă sau de bani, dar este acceptată de către persoane fizice sau juridice ca mijloc de schimb și care poate fi transferată, stocată și tranzacționată în mod electronic.”.
Provocarea legislativă derivă din clasificarea token-urilor ca instrumente financiare sau valori mobiliare. O astfel de clasificare ar atrage după sine o legislație mai severă în scopul de a oferi o protecție reală investitorilor împotriva potențialelor fraude.
Pentru a înțelege mai bine în ce context token-urile ar putea fi considerate instrumente financiare, Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe[10] (ESMA) a analizat în anul 2018 o serie de proiecte de acest fel desfășurate în Statele Membre.
Eșantionul de token-uri analizați erau disponibili pentru a fi cumpărați de diverși investitori privați. Aceștia reflectau caracteristici diferite care variau de la tipul de investiție, la tipul de utilitate și hibrizi de tip de investiție-utilitate. Token-urile care constituie un mijloc pur de tip plată nu au fost incluse în eșantionul stabilit intenționat, deoarece este puțin probabil ca acestea să se califice drept instrumente financiare[11].
Rezultatul sondajului a evidențiat faptul că unele tipuri de token-uri care reprezintă cripto active (de exemplu cele cu drepturi de profit atașate) se pot califica drept valori mobiliare sau alte tipuri de instrumente financiare. Clasificarea reală a unui token ca instrument financiar va cădea în sarcina autorităților competente din fiecare stat membru și va depinde de modul specific în care fiecare stat va elabora propriul cadru legislativ.
În practică, multe companii și start-up-uri care activează în acest domeniu prezintă un proiect, construiesc un website și apoi procedează la o vânzare privată (un mecanism similar crowfunding-ului) al noului token creat/care urmează a fi creat, folosind mecanisme de tip ICO (Initial coin offering) sau SAFT (Sales Agreement for Future Tokens). Sub promisiunea reușitei proiectului, aceste companii reușesc în majoritatea cazurilor să strângă fonduri semnificative, de ordinul milioanelor de euro.
Pentru că aceste tranzacții cu token-uri vin însoțite de așteptări de profit și în unele cazuri chiar cu drepturi de vot în proiect (în proiectele de tip DAO – Descentralized autonomous organization), ele funcționează în practică precum o ofertă inițială de acțiuni. Token-urile vândute astfel în cadrul vânzărilor private au rolul unor acțiuni care vor finanța dezvoltarea ulterioară a afacerii. Trebuie menționat că, în prezent, investitorii care aleg să investească în astfel de proiecte nu se bucură de protecție legală și de multe ori cad pradă unor proiecte lipsite de substanță economică, care sună bine „doar pe hârtie” sau care seduc prin descrierea din Whitepaper.
La nivel global, legislația Statelor Unite are una dintre cele mai aspre abordări față de statutul legal al acestui tip de token, considerând în practică majoritatea token-urilor ca fiind active mobiliare (security tokens). În SUA, organismul guvernamental responsabil care supraveghează activele digitale este SEC (Securities and Exchange Comission). Deși nu există o reglementare specifică la nivel federal, SEC va analiza proiectele și token-urile create de acestea prin aplicarea principiul „substanței peste formă”.
Pentru a evita să fie caracterizate drept active mobiliare sau instrumente financiare, multe companii își descriu propriul token ca fiind un „utility token”. Un astfel de token îndeplinește doar o anumită funcție în ecosistemul în care a fost creat, de exemplu permite utilizatorilor să efectueze anumite acțiuni în rețea, fiind lipsite de valoarea în afara ecosistemului în care a fost creat.
Întrucât în Statele Unite jurisprudența joacă un rol esențial în modul în care reglementările financiare ar trebui aplicate, cel mai important caz pentru stabilirea regulilor de clasificare a unui token ca valoare imobiliară cauza SEC v. Howey.
Cauza respectivă a dus la un test, cunoscut sub numele de testul Howey, pentru a determina dacă un instrument financiar se califică drept valoare imobiliară: „un contract, tranzacție sau schemă prin care o persoană își investește banii într-o întreprindere comună și se asteaptă la profituri exclusiv din eforturile promotorului sau ale unui terț”[12].
În consecință, în acest caz, Curtea Supremă a stabilit patru criterii pentru a determina dacă operațiunea ar putea fi considerată un contract de investiții care intră sub autoritatea SEC:
- este o investiție de bani;
- există o așteptare de profituri din investiție;
- investiţia banilor este într-o întreprindere comună;
- orice profit provine din eforturile unui promotor sau al unui terț.
Pe baza acestor criterii, aproape toate toate token-urile oferite într-o vânzare privată investitorilor sunt considerate valori mobiliare. Deși creatorii proiectelor afirmă că token-urile create sunt strict „utility tokens”, simpla denumire a acestora sau structurarea lor pentru a oferi o anumită utilitate nu împiedică clasificarea lor ca active mobiliare. O abordare similară o regăsim și în alte state membre precum Germania[13] sau Franța[14].
În esență, fără a intra în detaliile specifice fiecărui sistem legislativ, un token va fi considerat un instrument financiar sau un activ mobiliar dacă are următoarele caracteristici generale:
- emitentul oferă, vinde și emite token-uri care nu sunt complet funcționali la momentul emiterii pentru a strânge fonduri în scopul dezvoltării platformei pe care aceștia urmează să fie utilizați în viitor și
- în legătură cu efectuarea unor astfel de oferte și vânzări, emitentul token-ului respectiv face promisiuni sau declarații care, analizate din punct de vedere obiectiv, i-ar determina pe potențialii cumpărători să aștepte profituri rezultate din creșterea valorii token-urilor atribuită eforturilor manageriale sau antreprenoriale ale emitentului.
Până la finalul anului 2022, în Uniunea Europeană, urmează să fie adoptat Regulamentul Uniunii Europene privind piețele de active criptografice (“MiCA”)[15], care va conferi pentru prima dată token-ului un cadru și un statut legal, transformându-l dintr-o ficțiune informatică într-o realitate juridică.
Pe lângă propunerea de reguli și măsuri cu privire la emiterea, vânzarea și tranzacționarea cripto-activelor, pachetul include o propunere privind un regim-pilot pentru infrastructurile pieței bazate pe tehnologia registrelor distribuite (DLT)[16], o propunere privind reziliența operațională digitală[17] și o propunere de clarificare sau de modificare a anumitor norme conexe ale UE privind serviciile financiare[18].
Regulamentul identifică trei catergorii de token-uri:
- asset reference token, definit ca un tip de cripto activ care pretinde să mențină a valoare stabilă prin referire la valoarea mai multor valute fiat care au curs legal, una sau mai multe mărfuri sau unul sau mai multe cripto active sau a combinație de astfel de active;
- e-money token, definit ca un tip de criptoactiv al cărui scop principal este să fie folosit ca mijloc de schimb și care poate menține o valoare stabilă prin raportarea la valoarea unei valute fiat care are curs legal; și
- utility token definit ca un tip de cripto activ care este destinat să furnizeze acces digital la un bun sau serviciu, disponibil pe blockchain, și care este acceptat doar de emitentul acelui token.
În Regulament, emitentul de tokeni este definit ca „persoana juridică ce oferă publicului orice tip de cripto-active sau solicită admiterea acestor cripto-active la tranzacționare pe o platformă pentru cripto-active” iar oferta de tokeni către public este definită ca o “ofertă către terți de a achiziționa un cripto-activ în schimbul unei monede fiduciare sau a altor cripto-active”.
Trebuie menționat că Regulamentul nu indică în concret care anume tokeni se încadrează în ce categorie, lăsând detaliile viitoarelor reglementări în mâinile autorităților competente naționale din statele menmbre. Regulamentul oferă doar structura de bază pe care statele membre să își construiască și să își dezvolte propriul cadru legal și reprezintă un pas important către o mai bună protecție a consumatorilor și investitorilor în aceste piețe emergente.
Concuzii preliminare
După cum se poate observa, token-ul este un element central al blockchain-ului, la fel de adaptabil și schimbător ca lumea în care a fost creat. El poate fi un bun atât fungibil, cât și nefungibil, poate fi atât monedă de schimb, cât și o operă de artă sau titlu de proprietate.
Așa cum am menționat la începutul acestui material, token-urile par că vin ca o revoluție tehnologică prin care s-ar putea elimina forțele de constrângere care au hegemonia economică- băncile, guvernele, instituțiile financiare, etc. Se argumentează de către unii specialiști că sunt eliminate exact acele forțe care ofereau stabilitate și siguranță în economie. De aceea, lupta între libertatea tehnologică promisă de tehnologia blockchain și protecția drepturilor și libertăților individuale se va da, ca de obicei, în arena legală, revenind legiuitorului rolul de a găsi echilibru între libertatate individuală și siguranță socială.
Dacă alte state au luat deja startul legiferării în acest domeniu, în România cadrul legal lipsește. Dacă la prima vedere, acest lucru poate părea pozitiv și seducător, în realitate, lipsa oricărui cadru legislativ poate atrage proiecte speculative, dar respinge proiecte serioase și complexe care au nevoie de protecția legală a unui cadru legislativ predictiv și solid.
România are în fața sa o mare oportunitate de a deveni un adevărat hub pentru o astfel de proiecte și de a atrage investiții extrem de valoroase prin crearea unui cadru legislativ transparent, prietenos și suplu, dar în același timp care să conțină mecanisme eficiente împotriva combaterii abuzurilor pieței. Trăim cu credința că marii câștigători în această revoluție tehonogică vor fi statele care înțeleg importanța și ramificațiile ei și vor face eforturi în integrarea acesteia cât mai eficient în societate.
[1] https://www.etymonline.com/word/token
[2] https://www.coinbase.com/learn/crypto-basics/what-is-a-token
[3] https://www.coinbase.com/learn/crypto-basics/what-is-a-protocol#:~:text=Protocols%20are%20basic%20sets%20of,securely%20exchanged%20on%20the%20internet.
[4] https://codozasady.pl/en/p/smart-contracts-approaching-legal-revolution
[5] Blockchain-For-Beginners-Study-Guide-1 –Blockchain Council. Pag. 14.
[6] Anti-Money Laundering Regulation of Cryptocurrency: U.S. and Global Approaches, pag. 2.
[7] https://www.pwc.com/gx/en/services/legal/tech/assets/estonia-the-digital-republic-secured-by-blockchain.pdf
[8] https://en.wikipedia.org/wiki/Digital_wallet: Portofelul digital este un dispozitiv electronic, un serviciu online sau un program software care permite unei părți să efectueze tranzacții electronice cu o altă parte schimbând unități monetare digitale pentru bunuri și servicii.
[9] Directiva (UE) 2018/843 a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 2018 de modificare a Directivei (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, precum și de modificare a Directivelor 2009/138/CE și2013/36/UE.
[10] Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe este o autoritate independentă a UE care protejează stabilitatea sistemului financiar al UE.
[11] https://www.esma.europa.eu/sites/default/files/library/esma50-157-1391_crypto_advice.pdf
[12] https://www.sec.gov/corpfin/framework-investment-contract-analysis-digital-assets
[13] https://www.winheller.com/en/banking-finance-and-insurance-law/bitcoin-trading/initial-coin-offering-ico-germany/security-tokens.html
[14] https://cms.law/en/int/expert-guides/cms-expert-guide-to-security-token-offerings/france#:~:text=Security%20Tokens%20are%20qualified%20as,211%2D1%20et%20seq.
[15] https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX%3A52020PC0593
[16] Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind un regim-pilot pentru infrastructurile pieței bazate pe tehnologia registrelor distribuite – COM(2020) 594
[17] Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind reziliența operațională digitală a sectorului financiar și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1060/2009, a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 și a Regulamentului (UE) nr. 909/2014 – COM(2020) 595.
[18] Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivelor 2006/43/CE, 2009/65/CE, 2009/138/UE, 2011/61/UE, UU/2013/36, 2014/65/UE, (UE) 2015/2366 și UE/2016/2341 – COM(2020) 596.
