Una dintre dificultățile legate de discutarea contractelor inteligente este că termenul este folosit pentru a capta două paradigme foarte diferite. Primul implică contracte inteligente care nu sunt create și implementate în baza unui contract scris cu forță executorie. De exemplu, două părți ajung la o înțelegere verbală cu privire la relația de afaceri pe care doresc să o concretizeze și apoi reduc direct această înțelegere la un cod executabil. Ne referim la acestea mai jos drept „contracte inteligente numai pentru cod”/„code-only smart contracts”. A doua paradigmă implică utilizarea contractelor inteligente ca vehicule pentru a stipula anumite prevederi ale unui contract tradițional scris, în care textul însuși face referire la utilizarea contractului inteligent pentru a stipula anumite prevederi. Ne referim la acestea drept „contracte inteligente auxiliare”/„ancillary smart contracts”.
Sunt contractele inteligente executorii?
O discuție privind caracterul executoriu al contractelor inteligente trebuie să înceapă cu distincția fundamentală dintre o înțelegere și un „contract”. Statele recunosc în general că, deși două părți pot încheia o varietate de „înțelegeri”, un contract înseamnă că acordul are forță obligatorie și este executoriu în instanță. Pentru a determina caracterul executoriu, instanțele statelor analizează în mod tradițional dacă cerințele dreptului comun de ofertă, acceptare și contraprestație (consideration) sunt îndeplinite. Aceste cerințe de bază pot fi îndeplinite cu siguranță prin contracte inteligente auxiliare. De exemplu, un asigurător ar putea dezvolta un produs de asigurare de zbor care oferă automat asiguratului o plată dacă zborul este întârziat cu mai mult de două ore. Termenii cheie, cum ar fi delimitarea modului în care este calculată întârzierea, pot fi stabiliți într-un contract scris, cu formarea efectivă a contractului (plata primei) și execuția (plata automată la o întârziere verificabilă) gestionate printr-un contract inteligent auxiliar. Aici, asigurătorul a făcut o ofertă certă pentru un produs de asigurare de zbor care este acceptat de asigurat la plata primei drept contraprestație.
Astfel, multe contracte inteligente code-only vor fi, de asemenea, executorii în conformitate cu legile de stat care reglementează contractele. Celebrul exemplu al lui Szabo cu tonomatul este folositor în acest sens. Acolo, în timp ce cumpărătorul are multe drepturi implicite, a fost încheiat un contract fără nicio altă dispoziție scrisă, în afară de afișarea prețului pentru fiecare produs. Astfel, faptul că un acord este redat doar în cod, cum ar fi cazul contractelor inteligente code-only, nu prezintă nicio barieră specială în calea formării contractelor în afara barierelor impuse de UCC și statutele fraudelor. Într-adevăr, o varietate de legi și construcții juridice au luat în considerare de multă vreme rolul tehnologiei informației în formarea contractelor.
Deși înțelegerea cadrului legal actual este importantă pentru a evalua caracterul executoriu al contractelor inteligente în prezent, cei care folosesc contracte inteligente în viitor s-ar putea să nu fie nevoiți să se bazeze pe legi care precedă dezvoltarea tehnologiei blockchain. Spre exemplu, Arizona și Nevada și-au modificat deja versiunile de stat ale UETA pentru a include în mod explicit blockchain-urile și contractele inteligente. Faptul că aceste state au adoptat definiții substanțial diferite ale acelor termeni fundamentali sugerează că, pe măsură ce mai multe state le urmează, poate exista o presiune tot mai mare pentru adoptarea unor definiții unificate astfel încât să reflecte evoluțiile blockchain și ale contractelor inteligente.
Provocări în legătură cu adoptarea pe scară largă a contractelor inteligente
Având în vedere cadrele legale existente privind recunoașterea contractelor electronice, este foarte probabil ca o instanță de astăzi să recunoască valabilitatea codului care execută prevederile unui contract inteligent – ceea ce am clasificat drept contracte inteligente auxiliare. Există, de asemenea, precedent care sugerează că un contract inteligent code-only s-ar putea bucura de o protecție juridică similară. Provocarea adoptării pe scară largă a contractelor inteligente poate avea, prin urmare, mai puțin de-a face cu limitele legii decât cu potențialele ciocniri între modul în care funcționează codul contractelor inteligent și modul în care părțile fac afaceri. Vă prezentăm mai jos câteva dintre aceste provocări:
Cum pot părțile non-tehnice să negocieze, să redacteze și să deducă judecății (adjudicate) contractele inteligente?
O provocare cheie în adoptarea pe scară largă a contractelor inteligente este că părțile vor trebui să se bazeze pe un expert tehnic de încredere, fie pentru a capta acordul părților în cod, fie pentru a confirma că codul scris de o terță parte este corect. În timp ce unii compară acest lucru cu angajarea unui avocat pentru a explica „legaleza” unui contract tradițional scris, analogia este greșită. În mod obișnuit, non-avocații pot înțelege acorduri simple, scurte, precum și multe prevederi ale acordurilor mai lungi, în special cele care stabilesc condițiile generale de afaceri. Dar un non-programator ar fi cu o pierdere totală pentru a înțelege chiar și cel mai elementar contract inteligent și, prin urmare, este mult mai dependent de un expert pentru ca acesta să îi explice ce „spune” contractul.
Într-o oarecare măsură, incapacitatea părților contractante de a înțelege codul de contract inteligent nu va fi un obstacol în calea încheierii de acorduri de cod auxiliare. Acest lucru se datorează faptului că pentru multe funcții de bază, șabloane de text pot fi create și utilizate pentru a indica ce parametri trebuie introduși și cum vor fi executați acești parametri. De exemplu, să presupunem o funcție simplă de contract inteligent care extrage o penalitate de întârziere din portofelul unui cocontractant (counterparty) dacă o plată definită nu este primită până la o dată specificată. Șablonul de text ar putea solicita părților să introducă suma plății așteptate, data scadenței și suma penalității de întârziere. Cu toate acestea, o parte poate dori să confirme că codul de bază va îndeplini de fapt funcțiile specificate în text și că nu există condiții sau parametri suplimentari, mai ales în cazul în care șablonul declină orice răspundere care decurge din acuratețea codului subiacent. Această revizuire va necesita o terță parte de încredere, cu experiență în programare.
În cazurile în care astfel de șabloane nu există și trebuie dezvoltat un nou cod, părțile vor trebui să comunice intenția acordului lor unui programator. Pur și simplu înmânarea acelui programator a unei copii a acordului legal ar fi ineficient, deoarece ar fi necesar ca programatorul să încerce să descifreze un document legal. Prin urmare, părțile care se bazează pe contracte inteligente auxiliare ar putea avea nevoie să elaboreze o „fișă de termene” separată a funcționalității pe care ar trebui să o îndeplinească contractul inteligent și care poate fi furnizată programatorului.
Părțile pot, de asemenea, să dorească reprezentări scrise de la programator în sensul că acel cod funcționează conform prevederilor. Rezultatul net este că, pentru aranjamentele personalizate care nu se bazează pe un șablon existent, părțile ar putea avea nevoie să încheie un acord scris cu programatorul de contracte inteligente, spre deosebire de contractul pe care părțile îl pot încheia cu un furnizor de servicii de tranzacționare de Electronic Data Interchange (EDI) astăzi.
Companiile de asigurări ar putea, de asemenea, să creeze politici pentru a proteja părțile contractante de riscul ca codul de contract inteligent să nu îndeplinească funcțiile specificate în textul unui acord. Deși părțile ar dori, de asemenea, să revizuiască (sau să solicite unor terțe persoane să revizuiască) codul, asigurarea poate oferi protecție suplimentară, având în vedere că părțile ar putea trece cu vederea erori la revizuirea codului. Părțile s-ar bucura și de faptul că compania de asigurări și-a efectuat probabil propriul audit de cod înainte de a accepta să asigure codul.
Contractele inteligente code-only utilizate pentru tranzacțiile de la întreprindere la consumator, ar putea prezenta un set suplimentar de probleme care vor trebui abordate. Instanțele se feresc să pună în aplicare acordurile în care consumatorul nu a primit o notificare adecvată cu privire la termenii acordului și pot ezita să pună în aplicare un contract inteligent în cazul în care consumatorului nu i s-a furnizat, de asemenea, un text de acord care să includă termenii compleți.
În cele din urmă, pe măsură ce validitatea sau performanța contractelor inteligente devin din ce în ce mai deduse judecății, instanțele pot avea nevoie de un sistem de experți desemnați de instanță pentru a le ajuta să descifreze sensul și intenția codului. Astăzi, părțile folosesc în mod obișnuit proprii experți atunci când problemele tehnice sunt în centrul unui litigiu. În timp ce atât instanțele federale, cât și multe instanțe ale statelor au autoritatea de a-și numi proprii experți, rareori își exercită această autoritate. Este posibil ca această abordare să trebuiască să fie modificată în cazul în care crește numărul de dispute contractuale standard care se concentrează pe interpretarea codului contractului inteligent.
Ce este acordul „final” dintre părți?
Atunci când analizează contractele tradiționale scrise, instanțele vor examina documentul final, scris, asupra căruia părțile au convenit, pentru a stabili dacă părțile i se conformează sau îl încalcă. Instanțele au subliniat de mult că acest acord final reprezintă intenția reciprocă a părților – „întâlnirea concordantă a voințelor e părților” („meeting of the minds”).
În cazul contractelor inteligente code-only, codul care este executat – și rezultatul pe care îl produce – reprezintă singura dovadă obiectivă a termenilor agreați de părți. În aceste cazuri, schimburile de e-mail între părți cu privire la ce funcții „ar trebui” să execute contractul inteligent, sau discuțiile orale în acest sens, s-ar putea concretiza în liniile de cod definitive, ca manifestare determinantă a intenției părților.
În ceea ce privește contractele inteligente auxiliare, o instanță probabil ar privi textul și codul ca pe un singur acord unificat. Problema devine complicată atunci când acordul tradițional scris și codul nu se aliniază. În exemplul de asigurare a recoltei descris mai sus, să presupunem că textul unui acord specifică că se va plăti o asigurare dacă temperatura scade sub 32 de grade, în timp ce codul de contract inteligent declanșează plata dacă temperatura este egală cu sau sub 32 de grade. Presupunând că acordul scris nu prevede dacă textul sau codul controlează în cazul unei neconcordanțe, instanțele vor trebui să stabilească — poate de la caz la caz — dacă codul ar trebui tratat ca o modificare convenită în comun la acordul scris sau dacă textul acordului ar trebui să prevaleze. În unele privințe, analiza nu ar trebui să fie diferită de un caz în care prevederile unui acord principal diferă de ceea ce este reflectat într-o anexă sau o expunere atașată (attached scheldue or exhibit). Faptul că aici conflictul ar fi între textul scris și codul informatic și nu două documente scrise nu ar trebui să fie determinant, dar instanțele pot avea o viziune diferită.
O soluție va fi ca părțile să folosească un contract scris în care parametrii care declanșează execuția contractului inteligent nu sunt doar vizibili în text, ci integrate de fapt în contractul inteligent. În exemplul nostru, „mai puțin de 32 de grade” nu ar fi cuprins doar în textul scris, ci ar crea și parametrul în contractul inteligent, reducând astfel șansele oricărei inconsecvențe.
Natura automată a contractelor inteligente
Unul dintre atributele cheie ale contractelor inteligente este capacitatea lor de a executa automat și fără încetare tranzacții, fără a fi nevoie de intervenția umană. Cu toate acestea, această automatizare și faptul că contractele inteligente nu pot fi modificate sau încetate cu ușurință decât dacă părțile încorporează astfel de capabilități în timpul creării contractului inteligent, prezintă unele dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă adoptarea pe scară largă a contractelor inteligente.
De exemplu, cu contractele scrise tradiționale, o parte poate justifica cu ușurință o încălcare pur și simplu prin neactivarea penalităților disponibile. Dacă un client fidel întârzie cu o lună plata, vânzătorul poate lua o decizie în timp real conform căreia păstrarea relației comerciale pe termen lung este mai importantă decât orice drept de denunțare unilaterală sau taxă de întârziere disponibilă. Totuși, dacă această relație ar fi fost redusă la un contract inteligent, probabil că nu ar exista opțiunea de a nu executa acordul pe o bază ad-hoc. O plată întârziată va avea ca rezultat extragerea automată a unei taxe de întârziere din contul clientului sau suspendarea accesului unui client la un program software sau un dispozitiv conectat la internet, dacă acesta este ceea ce a fost programat contractul inteligent. Prin urmare, execuția automată oferită de contractele inteligente s-ar putea să nu se alinieze cu modul în care operează multe companii în lumea reală.
În mod similar, într-o relație contractuală bazată pe texte scrise, o parte poate fi dispusă să considere, ad-hoc, executarea parțială drept o executare completă. Acest lucru s-ar putea datora interesului de a păstra o relație pe termen lung sau pentru că o parte stabilește că o performanță parțială este de preferat unei neexecutări. Aici, din nou, obiectivitatea necesară pentru codul de contract inteligent ar putea să nu reflecte realitățile modului în care părțile contractante interacționează.
Modificare și încetarea contractelor inteligente
În prezent, nu există o cale simplă de modificare a unui contract inteligent, ceea ce creează anumite provocări pentru părțile contractante. De exemplu, într-un contract tradițional scris, dacă părțile au convenit de comun acord să modifice parametrii acordului lor de afaceri sau dacă există o modificare a legii, părțile pot elabora rapid un amendament care să vizeze această modificare sau pur și simplu să modifice cursul executării contractului. Contractele inteligente nu oferă în prezent o asemenea flexibilitate. Într-adevăr, având în vedere că blockchain-urile sunt imuabile, modificarea unui contract inteligent este mult mai complicată decât modificarea codului software standard care nu se află pe un blockchain. Rezultatul este că modificarea unui contract inteligent poate genera costuri de tranzacție mai mari decât modificarea unui contract scris și crește marja de eroare în sensul că părțile nu vor reflecta cu exactitate modificările pe care doresc să le facă.
Există provocări similare în ceea ce privește încetarea unui contract inteligent. Să presupunem că o parte descoperă o eroare într-un acord care conferă contrapartidei mai multe drepturi decât s-a prevăzut sau ajunge la concluzia că îndeplinirea obligațiilor sale declarate va fi mult mai costisitoare decât se așteptase. Într-un contract scris, o parte se poate angaja în – sau amenința cu – așa-numita „încălcare eficientă”, adică încălcarea cu bună știință a unui contract și plătirea daunelor rezultate dacă stabilește că costul de executare este mai mare decât daunele pe care le-ar datora. Mai mult, prin încetarea executării sau prin amenințarea că va face acest pas, o parte poate aduce contrapartea înapoi la masa pentru a negocia o rezoluție pe cale amiabilă. Contractele inteligente nu oferă încă remedii de întrajutorare similare.
În prezent sunt în elaborare proiecte pentru a crea contracte inteligente care pot fi reziliate în orice moment și modificate mai ușor. Deși, în anumite privințe, acest lucru este antitetic naturii imuabile și automatizate a contractelor inteligente, reflectă faptul că contractele inteligente vor fi acceptate spre a fi utilizate în comerț numai dacă reflectă realitatea de afaceri a modului în care părțile contractante acționează.
Concluzii
Deși considerate a nu avea încă maturitatea necesară pentru a fi obiectul unei reglementări sectoriale, implicațiile juridice ale contractelor inteligente prezintă interes, fiind în curs de evaluare, precum și de exploatare a situațiilor în care acestea pot fi utilizate. Contractele inteligente au capacitatea de a reproduce elemente ale contractelor juridice tradiționale, exprimând acordul de voință al părților în codul computerului în loc de limbajul juridic și au avantajul unor costuri reduse de contractare, executare și conformitate. Prin urmare, acestea permit participanților, indiferent de forma lor juridică, să creeze acorduri digitale cu certitudinea că acestea sunt respectate în toate bazele de date sau conturile părților implicate.
